Repere practice in ingrijirea nou nascutului

Camera nou nascutului

Patutul trebuie amplasat astfel incat sa nu fie pe directia de deschidere a usii. Atentie la alegerea patutului, sa nu prezinte pericol pentru acesta.

Camera sa nu fie supraaglomerata. Nu se depoziteaza in camera nou-nascutului!

E bine sa nu existe flori si nici animale in camera nou nascutului.

Temperatura: 20-24 grade.

Bine aerisita. Aerisirea se face de cate ori este necesar. Nou nascutul se muta in alta camera in timpul aerisirii.

Jucariile

Nu sunt necesare nou nascutului. Pentru sugar se vor utiliza jucarii care nu pat fi inghitite, cu margini rotunjite, viu colorate, eventual care produc sunete agreabile. Atentie la alegerea jucariilor sa nu prezinte mici parti detasabile, sa nu poata fi distruse in timpul utilizarii sau sa produca ranirea sugarului! Jucariile nu vor fi tinute foarte aproape de ochi. Cand dau dintii (dupa 6 luni) se pot folosi jucarii speciale, care permit calmarea durerilor de crestere a dintilor.

Imbracamintea

Lejera, potrivita cu temperatura ambianta. Se va evita ,, infofolirea” nou nascutului. Nou nascutul trebuie sa creasca viguros, adaptat la mediu, rezistent la imbolnaviri.

Scutecul se schimba dupa fiecare scaun / urinare sau ori de cate ori este nevoie.

Expunerea la factorii de mediu

Se face treptat. Nou nascutul poate fi scos afara la cateva zile de la nastere. Pana atunci, se va tine in fiecare zi, la fereastra deschisa. Se incepe cu cateva minute si se creste treptat durata de expunere la lumina, soare, aer liber.

Plimbarile se vor face in zone nepoluate ( parcuri, gradini ), nu la marginea soselei sau stradute aglomerate poluate.

Se vor evita vizitatorii cat si vizitele, locurile aglomerate. Nu va fi permisa sarutarea nou nascutului. Adultii pot fi aparent sanatosi, dar pot transmite boli nou nascutului. Adultii pot fi purtaori sanatosi ai unor bacterii nocive pentru nou nascut, pentru care acesta nu are imunitate.

ALIMENTATIA

Naturala

Laptele de san este alimentul ideal – natural, sanatos, este foarte accesibil – nu necesita biberoane tetine, sterilizare, depozitare, nu costa bani; este inegalabil si imbatabil fata de orice formula de pe piata. Inainte de alaptare sanul se curata cu ceai de musetel sau comprese speciale. Se maseaza usor tot sanul de la baza spre areola mamara. Se maseaza usor, circular, mamelonul, se favorizeaza formarea acestuia. Trebuie invatata tehnica alimentarii corecte la san dar si pozitia in care se tine nou nascutul la san. Sanul trebuie prins intre aratator si mijlociul mainii mamei. Se comprima usor mamelonul astfel incat sa se scurga putin lapte care va stimula nou nascutul sa suga. Nou nascutul oboseste usor la san. Pentru a evita adormirea la san, el va fi mereu stimulat sa suga: strangere usoara de nasuc ori de degetul mare de la picior,  batai usoare la talpi, mutat de la un san la celalalt. De asemenea, din cand in cand va fi tinut in pozitie verticala, pe umarul mamei si tapotat pe spate pentru a elimina aerul inghitit in timpul suptului. La fiecare masa nou nascutul este pus la ambii sani. Alimentatia nou nascutului se face la cerere – san la cerere; aprox 10-15 ori /zi. Pentru ca initial nou nascutul nu suge o cantitate mare de lapte si sanii raman inca plini, este absolut necesar ca dupa supt in cazul in care exista o cantitate excedenta de lapte matern, mama sa se mulga suplimentar pentru a evita mastita post-partum; (laptele care ramane in sani dupa supt poate determina inflamatia sanului, uneori chiar infectia sanului – manifestata prin dureri, inrosire si febra – in acest caz mama se va adresa medicului).

Pana la 6 luni nu sunt necesare alte alimente, sau lichide – apa sau ceai; este mai mult decat suficient doar laptele de mama. Paralel dupa 6 luni se incepe diversificarea alimentatiei dar se incurajeaza continuarea alaptarii pana la 2 ani.

Formula de lapte

Medicul neonatolog/medicul de familie/pediatrul – va pot indica formula de lapte potrivita pentru nou nascutul dvs.

Nu se incurajeaza sub nici o forma si nu se justifica trecerea la o alimentatie de tip formula pentru o mama perfect sanatoasa care are lapte de san !!!

Formula se va prepara cu apa plata nu foarte bogata in microelemente si oligoelemente (calciu magneziu sodiu etc.), sau apa plata speciala destinata nou nascutilor si sugarilor folosita pentru prepararea formulei (nu pentru administrare directa!). Formulele difera in functie de necesarul caloric/nevoile nou nascutului; majoritatea companiilor producatoare acopera toata gama :

Formule pentru prematuri – 24 kcal/30 ml

– bogate in proteine si vit A, D, B6, pentru sugari cu greutate mai mica de 2 kg la nastere, care consuma mai putin de 500 ml/zi

Formulele pentru tranzitie – 22 kcal/30 ml – bogate in proteine, calciu fosfor si alte minerale

Formule speciale – folosite in intoleranta la lactoza (formule de soia), antiregurgitare (AR) imbogatite de regula cu faina de roscove sau alte elemente care scad regurgitarile, hipoalergenice (HA) pentru nou nascutii cu probleme legate de alergii, atopii sau alte manifestari alergice.

Greutatea la nastere

sub 2,5 kg – prematur

2,8 kg – 3,8 kg – normal sau euponderal

> 3,8 kg – supraponderal

Dupa nastere copilul scade in greutate fiziologic aprox 5-10% din greutatea sa datorita edemului nou nascutului, eliminarii primului scaun – meconiu, a urinei, dar si datorita unei cantitati reduse a primului lapte matern (colostru), datorita consistentei mai sarace – mai bogat in vitamine minerale, anticorpi, mai sarac in grasimi –  sau absentei acestuia.

Cresterea in greutate

0-3 luni  < 20-25 g/zi, aprox 140-175 g/sapt (unele ghiduri/autori sustin pana la 200 g/sapt)

3-6 luni < 15 g/zi, aprox 105 g/sapt (unele ghiduri/autori sustin pana la 140 g/sapt)

6-9 luni < 10 g/zi, aprox 70 g/sapt (unele ghiduri/autori sustin pana la 85g/sapt)

1-2 ani < 1 kg/6 luni

Oarecum simplificat greutatea normala se dubleaza in jurul a 4-5 luni, ulterior se tripleaza pana la un an, se mareste de 4 ori pana la 2 ani, de 5 ori pana la 3 ani de 6 ori pana la 5 ani, de 7 ori pana la 7 ani, de 10 ori pana la 10 ani.

 * Orice boala poate interfera in mod negativ cresterea in greutate, feriti-va copii de boli, intrebati medicul de vaccinare.

Valorile de mai sus sunt orientative nu obligatorii, la momentul realizarii lor au fost facute pe anumite populatii in anumite tari. Pot exista mici variatii in functie de bagajul genetic, de populatie, de clima, de tipul de alimentatie sau de factorii asociati ce pot interfera cu greutatea – sezonul, temperatura in camera, ingrijirea nou nascutului, momentul cantaririi – vezica urinara neevacuata, scutec plin, etc.

Daca mama nu are suficient lapte nou nascutul este agitat, plange si nu ia in greutate. Se face proba suptului. Se cantareste inainte si dupa supt. Consultati medicul inainte de a lua vreo decizie de suplimentare a dietei cu formula, in orice situatie.

Igiena

Baia zilnica. Inainte de baie se asigura o temperatura de 24 grade in camera. Se aduce in camera tot ce este necesar pentru baie. Se evita deschiderea usii pe timpul efectuarii baii. Se dezbraca complet nn pe un scutecel. Se apreciaza aspectul tegumentelor. In cazul in care prezinta mici puncte cu puroi (acnee) acestea se decapeaza cu o compresa sterila inmuiata in spirt (alcool sanitar). Pana la caderea buricului baia se face cu grija sa nu se atinga plaga. Se face gimnastica nn. Miscari de flexie a bratelor pe torace, flexia genunchilor (atentie! Se vor tine in mana gambele nn, nu talpile!)  Cadita se pune cu partea in care va sta capul nn mai sus. Pe fundul caditei se va pune un scutecel pentru a impiedica alunecarea. Apa se incearca cu partea interna a antebratului sau cotul adultului. In apa de baie se poate fierbe musetel sau se poate pune un saculet cu tarate de grau. Se vor folosi sampon, sapun special pentru sugari. Se va spala si limpezi cu atentie pielea capului (o igiene deficitara duce la formarea de cruste seboreice). Se spala cu atentie, complet, insistand la plici si zona ano-genitala.

Dupa spalare si limpezire, nn se pune intr-un prosop moale, absorbant. Se tamponeaza usor zona urechilor pentru a absorbi apa. Se tamponeaza (nu se freaca!) tot corpul.Se vor unge cu ulei special toate plicile: axilare, inghinale, poplitee, cervical. Se imbraca.

Hainutele nn vor fi curate, spalate si calcate.

Toate ustensilele folosite pentru nou nascuti (cani, lingurite, suzete, biberoane, etc) vor fi sterilizate prin fierbere 30 minute sau la cuptorul cu micro-unde. Atentie la tipul de material din care sunt confectionate – citit intai instructiunile, daca pot fi utilizate si sterilizate in cadrul unui cuptor cu micro unde.

Profilaxia rahitismului

Incepand cu a doua saptamana de viata se initiaza profilaxia rahitismului cu vigantol sau vitamina D3 solutie buvabila, 2 picaturi zilnic. Se va face obiceiul de a fi administrate dupa baie sau alta rutina zilnica pentru a nu se uita. Imediat dupa aceasta se incepe alimentatia nou nascutului. Pentru a facilita inghitirea solutiei de vitamina se poate tine usor de nasuc ceea ce stimuleaza  inghitirea. Nu este recomandata administrarea pe lingurita sau in lapte sau in alt fel, deoarece o cantitate importanta de substanta activa – poate ramane pe suprafata linguritei, recipientului, etc.

Sughitul, sforaitul, strabismul, stranutul – normale la sugari se opresc in perioade variabile intre 2 luni si 1 an. Strabismul persistent dupa varsta de 2 ani reprezinta o problema si trebuie consultat un medic oftalmolog

Regurgitatiile

Sunt normale la nou nascut si sugar. Se elimina un mic surplus de lapte.  Pentru evitare se va scoate aerul inghitit in timpul si dupa supt. Nou nascutul se va aseza dupa supt in patut  pe o  parte ( decubit lateral, nu pe spate ori pe burta).

Secretiile nazale

Sunt mai abundente la nou nascutui. Curatirea nasului si aspiratia secretiilor se va face cu o pipeta cu ser fiziologic, aspirator nazal, batista bebelusului etc.

Vaccinarea

Se va face conform Programului National de vaccinari. Aceste vaccinari se fac la medicul de familie. Ele vor fi trecute in carnetul de vaccinari. Copilul nevaccinat nu poate intra in colectivitate. La vaccinare trebuie sa va prezentati conform programarii facute de medicul de familie. Nerespecatrea programarii poate duce la amanarea vaccinarii. Se vaccineaza copilul sanatos, dupa consultatia efectuata de medicul de familie. Mai multe despre vaccinare si Calendarul de vaccinari gasitit aici.

Parintii

In cresterea si ingrijirea copilului se vor implica ambii parinti. Copilul trebuie sa stie inca de mic faptul ca sunt doi care-l iubesc si ingrijesc. Tatal va declara copilul la starea civila si va prezenta medicului de familie copie dupa certificatul de nastere al copilului dar si buletinele ambilor parinti.

Mama

Va accepta si solicita ajutorul sotului pe toata perioada ingrijirii nou nascutului, sugarului si copilului. Il va antrena in toate activitatile.

Ingrijirea sanilor se va face inainte de fiecare supt cu ceai de musetel sau produse speciale destinate ingrijirii sanilor si prevenirea sau tratarea ragadelor.  Dupa supt sanii se mulg pentru a se goli complet. Se spala si se tamponeaza usor cu un prosop absorbant. Se intensifica igiena si se evita punerea nn la acel san pana la vindecare. In timp ce nou nascutul suge la un san celalalt poate prezenta scurgere de lapte. Se va proteja cu un servetel. Sanii pot curge intre supturi. Se recomanda imbracaminte lejera, care sa permita usor suptul, haine largi, elastice, sutiene speciale.

Lohiile: sunt scurgeri vaginale sangvinolente, apoi sero-sangvinolente si seroase. Igiena locala  se va face zilnic, ori de cate ori este nevoie.

Pentru a mentine tonusul musculaturii abdominale se poate folosi un corset sau burtiera, se poate face kinetoterapie si reeducare perineala dupa 6 saptamani de la nastere (profilaxia incontinentei urinare).

Se va urmari scaderea in greutate pana la normalizare. Planning familial si contraceptie.

Alimentatia: echilibrata, fara alcool, cafea. Se vor evita alimentele care genereaza colici nou nascutului si sugarului: ceapa, usturoi, fasole, etc.

Tatal

Nu este spectator, este coautor si va participa la toate activitatile de crestere si ingrijire a nou nascutului. Se poate implica in imbracarea, imbaierea, supravegherea, plimbarea nou nascutului. In cazul alimentatiei mixte poate prepara laptele praf, ceaiul (de alaptare, de musetel, anticolici etc). Imediat dupa nastere, femeia este epuizata fizic si uneori se poate instala o depresie postpartum. O femeie care este ajutata si sustinuta de sot va trece mai usor peste momentele grele. Femeia are nevoie de ajutor fizic si suport moral. Faceti mici daruri sotiei (ea v-a facut deja cel mai frumos si pretios dar)! Femeia are nevoie de un tonus psihic bun pentru a mentine lactatia. Pentru sugar  cel mai bun aliment este laptele de mama. Dumneavoastra nu puteti alapta sugarul, dar o puteti ajuta pe sotie (printr-un  comportament afectuos), sa mentina secretia lactata si sa poata alimenta sugarul la san cat mai mult timp.

Recomandari generale

Nu tineti in brate nou nascutul si sugarul! Se invata asa si va fi mai greu pentru dvs. Cand plange cautati cauza (trebuie schimbat scutecul sau ii este foame si trebuie alimentat) si remediati-o. Cand are colici isi va freca piciorusele, se vor auzi zgomote intestinele sau veti constata ca este constipat. Se vor aplica pe abdomen comprese caldute, se va tine cu burtica pe abdomenul mamei piele pe piele, se va efectua un masaj bland cu mana calda pe burtica bebelusului in sensul acelor de ceas, se va stimula anusul usor cu termometrul pentru a stimula aparitia scaunului, in caz de constipatie. In ultima instanta se poate folosi supozitorul pediatric cu glicerina.

Nu trebuie sa stea toti membri familiei simultan cu nou nascutul. Organizati-va astfel incat sa-l supravegheati pe rand! Mama trebuie ajutata sa se odihneasca intre supturi.

Semne de alerta la nou nascut si sugar

Febra, agitatia (plansul incoercibil), diareea, refuzul alimentatiei, varsaturile abundente (atentie, nu regurgitatiile!), lipsa cresterii in greutate.